Tag Archives: Viscri

Viscri, prima localitate cu staţie de epurare ecologică a apei din România

Prințul de Wales, într-o vizită la Viscri, județul Brașov, a inaugurat prima centrală din România pentru tratarea ecologică a apei. “Comunitatea sper că va beneficia mulți ani de acest proiect și alte comunități vor urma exemplul vostru”, a declarat Prințul Charles, potrivit romanialibera.ro .

Comunitatea locală Viscri, alături de Fundația Mihai Eminescu Trust, a făcut apel la Alteta sa regală Prințul de Wales pentru sprijin în înființarea centralei menite a purifica apa reziduală prin mijloace ecologice. Stația de epurare a apei eco este foarte rentabilă, deoarece nu folosește energie electrică iar apa este purificată folosind trestie și bacterii aerobe, prin intermediul a trei lacuri artificiale constituite la marginea satului.